Atunci cand lucrezi cu oamenii inveti multe. Inveti mai ales sa-i cunosti. Te surprind placut, te dezamagesc, te motiveaza si te scot din sarite. Oamenii sau ce fac ei? Daca toti am face doar ce ne-am pricepe atunci am trai intr-0 lume perfecta. Daca ne-am asuma cate putem duce atunci ar fi ideala lumea noastra. Din pacate ne stim sau nu ne stim limitele, ne asumam multe lucruri doar pentru ca ne este foarte greu sa spunem nu. Un cuvant atat de mic si simplu, dar atat de important cateodata.
Sa ajung si la incredere ca ma pierd in cuvinte ... am realizat ca am o incredere imensa in oameni, am stat si m-am gandit daca sa mai am incredere in persoanele care m-au dezamagit sau nu si am realizat ca am incredere in toti oamenii in anumite privinte si nu am incredere in ei in alte privinte. Am incredere in GxG cand spune ca face o chestie si e la ora x intr-un anumit loc, am incredere in Vladi cand merge sa se intalneasca cu cineva "important" ca va impresiona prin modul de a vorbi, am incredere in Ando cand trebuie sa analizam ceva, in spiritul lui critic, am incredere in
Geo si Virgil cand trebuie sa socializam, am incredere in Traian cand trebuie sa iau o decizie, am incredere in Ioana cand am nevoie de cineva sa vb despre mine, am incredere in toti oamenii daca ii cunosc si stiu la ce sunt tari. Am incredere in mine ca pot lucra 18 ore pe zi, sa mananc cand mi-aduc aminte si sa realizez ca o sa raman fara prieteni daca continui asa. Am incredere ca sunt constienta de asta si ca nu voi face o asemenea greseala.
Cand suntem prinsi in multe proiecte/activitati riscam sa uitam ca suntem oameni. Uitam sa gandim, sa luam o pauza si sa reflectam la ce este in jurul nostru. Realizam mai tarziu ca am pierdut esenta din vedere. Ca am muncit fara sa gandim. Lucrurile bune se fac in timp si se gandesc in cel mai mic detaliu. Lucrurile bune se fac cu oamenii, se fac in echipa si daca cel mai important nu se uita niciodata de unde am plecat si unde ne indreptam. Adica de ce facem acel lucru ... bun!
luni, 10 decembrie 2007
miercuri, 14 noiembrie 2007
Ganduri
In ultima saptamana si putin ... am avut o perioda agitata, ciudata si multe ganduri diferite. Stres ca aveam foarte multe de facut, stres si pe cei de langa mine, stres ca se intamplau multe si pe multe planuri (familie, cariera, viata personala, dezvoltare personala). E foarte ciudat cat de greu ne este sa vobim despre noi, ceea ce suntem in fiecare zi, nu ce suntem in fata tuturor, ci ce suntem in spatele fetei pe care o afisam. Suntem oameni, avem sentimente, suntem si slabi si puternici, suntem romantici si reci, suntem veseli si tristi, suntem energici si sictiriti, suntem comunisti si toleranti, suntem noi, asa cum suntem si de asta suntem asa complicati.
Ma tot gandesc de ceva ... multi ani... daca viata e asa cum e, daca ne putem face viata cum vrem noi, daca exista ceva gen .. soarta. Nu prea cred in soarta, dar in acelasi timp sunt atat de multi factori care ne influenteaza viata, care intervin fara sa ne dorim ... sau ne dorim. Viata asta e ciudata, e interesanta, e necunoscuta si e necontrolata. Oricat am crede ca o putem controla ... neah. Nu traim decat cu acest sentiment. Dar poate asta e frumusetea vietii... Niciodata nu stim la ce sa ne asteptam. Exact cand credem ca totul ne merge bine, atunci iti vin toate pe dos si daca te mai prinde si cu garda lasata ... e cam naspa. Dar ce nu ne omoara ne face mai puternici! Sa fie si asta o iluzie? O speranta ca lucrurile nasoale sunt bune la experienta de viata?!
Inca nu am o concluzie de cum e viata, deocamdata o iau cum vine si incerc sa fac tot ce pot pentru a ma simti eu bine, cu mine, cu cei din jur, cu prietenii. Pana la 80 de ani am timp destul de imi fac o parere despre Viata!
Ma tot gandesc de ceva ... multi ani... daca viata e asa cum e, daca ne putem face viata cum vrem noi, daca exista ceva gen .. soarta. Nu prea cred in soarta, dar in acelasi timp sunt atat de multi factori care ne influenteaza viata, care intervin fara sa ne dorim ... sau ne dorim. Viata asta e ciudata, e interesanta, e necunoscuta si e necontrolata. Oricat am crede ca o putem controla ... neah. Nu traim decat cu acest sentiment. Dar poate asta e frumusetea vietii... Niciodata nu stim la ce sa ne asteptam. Exact cand credem ca totul ne merge bine, atunci iti vin toate pe dos si daca te mai prinde si cu garda lasata ... e cam naspa. Dar ce nu ne omoara ne face mai puternici! Sa fie si asta o iluzie? O speranta ca lucrurile nasoale sunt bune la experienta de viata?!
Inca nu am o concluzie de cum e viata, deocamdata o iau cum vine si incerc sa fac tot ce pot pentru a ma simti eu bine, cu mine, cu cei din jur, cu prietenii. Pana la 80 de ani am timp destul de imi fac o parere despre Viata!
luni, 5 noiembrie 2007
Timpul
Masuram timpul in secunde/minute/ore/zile/luni/an. Si asa ne uitam inapoi si ne intrebam cand au trecut... Eu mi-am pus alta masura: in evenimente/actiuni/proiecte .. cu alte cuvinte il masor in viata. Traiesc timpul care este si ma gandesc la viitor. Cred ca nu exista limite temporale si nici spatiale. Fac ce imi place, cand doresc si cum doresc. Sunt ceea ce imi place si am prietenii care imi plac.
Astfel, viata mea este exact ce imi doresc acum, la aceasta varsta. Vad nelimitare in tot ceea ce fac si asta ma face sa ma simt excelent. Unii ar zice ca sunt idealista ... si ce e rau in asta? Eu ii zic curaj!
Timpul nu este decat o referinta, un instrument al vietii, pentru a ne organiza mai bine obiectivele noastre in viata.
De ce cred ca e o nelimitare a timpului... cand a inceput si unde se termina? Viata noastra e nelimitata. Stim ce se intampla dupa? Nu. Fiecare avem teoria nostra.
Eu cand ma uit in urma ... la anii ce au trecut.. imi dau seama cate am de povestit, cate am invatat, cate am realizat. Tot ce am facut a contribuit la persoana care sunt in acest moment. Si sunt in continua dezvoltare. Toata viata invatam, toata viata ne dezvoltam si suntem intr-un continuu update. Cu toate astea, avem acel ceva ce va ramane, felul in care ne dezvoltam, directia in care suntem formati, constiinta cu care facem lucrurile ... procesul vietii.
Astfel, viata mea este exact ce imi doresc acum, la aceasta varsta. Vad nelimitare in tot ceea ce fac si asta ma face sa ma simt excelent. Unii ar zice ca sunt idealista ... si ce e rau in asta? Eu ii zic curaj!
Timpul nu este decat o referinta, un instrument al vietii, pentru a ne organiza mai bine obiectivele noastre in viata.
De ce cred ca e o nelimitare a timpului... cand a inceput si unde se termina? Viata noastra e nelimitata. Stim ce se intampla dupa? Nu. Fiecare avem teoria nostra.
Eu cand ma uit in urma ... la anii ce au trecut.. imi dau seama cate am de povestit, cate am invatat, cate am realizat. Tot ce am facut a contribuit la persoana care sunt in acest moment. Si sunt in continua dezvoltare. Toata viata invatam, toata viata ne dezvoltam si suntem intr-un continuu update. Cu toate astea, avem acel ceva ce va ramane, felul in care ne dezvoltam, directia in care suntem formati, constiinta cu care facem lucrurile ... procesul vietii.
marți, 30 octombrie 2007
Oameni tari - partea II
In ultima luna, lista prietenilor a crescut. Dar, in acelasi timp, comunicarea cu cativa prieteni foarte apropiati a scazut considerabil.
Acum as vrea sa vorbesc despre acele persoane, care nu neaparat imi sunt foarte dragi pentru partea profesionala, ci pentru ce sunt ele ca persoane si ce sunt pentru mine.
Ioana - este una din persoanele care ma asculta/intelege si este alaturi sau a fost pana nu demult, alaturi de mine in fiecare zi. Era o vreme cand stiam ca ajung acasa, si indiferent de ce am de facut sau cum sunt, IOana e acolo. E langa mine si totul e bine. Nevoia de a avea pe cineva in fiecare zi alaturi cred ca o are fiecare om. Pentru mine Ioana a fost alaturi cel putin in ultimul an de facultate. Fie ca era 12 noaptea sau 5 dimineata ... ca era marti sau ca era duminica ... stiam ca e langa mine. Cand s-a mutat mi-am dat seama ca ramas singura. Asa a cam fost. Puteam sa lipsesc zile in sir, sa fac ce vreau ... nimeni nu ma mai intreba nimic si nici eu nu mai simteam nevoia sa zic nimanui ce fac si unde sunt.
A fost greu si probabil ca si asta a dus la implicarea mea si mai mare in proiecte. Faptul ca acum nu am mai vazut-o de pe 12 septembrie ... nu este decat un mare regret. Dar ma uit pe mess si o vad on-line, mai ii trimit o imbratisare din cand in cand ... si stiu ca voi avea odata timp sa stam la povesti pana dimineata despre noi ... noi ca oameni, noi ca prietene. Si mai stiu ca si Ioana intelege si mai stiu ca e acolo. Si prietenia noastra e inca puternica. Asta inseamna sa ai un prieten adevarat. Sa te inteleaga si cand nu ai timp sa iesi de 5 ori pe saptamana cu el, sa stii ca e acolo si ca oricand ai nevoie de el ... e acolo.
Auriciu .. o alta persoana importanta in viata mea. Nu exista clasament pentru prieteni. Fiecare prietenie e altfel, dar tot importanta pentru mine. Aura este persoana care stie sa asculte, sa se bucure ca te vede si sa ... inteleaga si sprijine. Este prietena pe care o poti suna la 3 dim sa ii spui ce ai pe suflet, e cea care stie ca toata viata vom fi prietene si faptul ca nu ne mai vedem zilnic nu a schimbat nimic intre noi. La fel de deschisa e comunicarea noastra si la fel de bine ne intelegem cand apucam sa ne vedem. Aura a fost persoana care pe timpul facultatii mi-a fost alaturi. Avem momente cand o vedeam ca aveam nevoie de ea, dar se multumea sa ma vada si asa. e o persoana extrem de toleranta si care accepta oamenii asa cum sunt. E sociabila si calma. E .. Aura. Stiu ca si ea va fi acolo ... tot timpul. Si ca oricum ar fi ... e acolo.
Di - a fost plecata 4 ani la Iasi, a facut facultatea acolo, si pe urma a venit pt master in Bucuresti. In timpul liceului ne intelegeam foarte bine. In timpul facultatii comunicam foarte putin. Dar cand a venit in Bucuresti .. era ca si cand nimic nu se schimbase. Desi eram 2 persoane diferite, cu un stil de viata deja format, prietenia noastra ramasese intacta. Asta m-a surprins si m-a bucurat foarte mult. Multa lume ar spune ca Diana e naiva, dar ea e doar un om cu suflet mare. E o persoana buna, care nu ar face rau nici unui tantar... desi cred ca a omorat si ea un tantar :D.
Fetele astea sunt persoane extraordonare si eu ma simt norocoasa ca sunt prietenele mele ... din afara miscarii studentesti. >:D<
Acum as vrea sa vorbesc despre acele persoane, care nu neaparat imi sunt foarte dragi pentru partea profesionala, ci pentru ce sunt ele ca persoane si ce sunt pentru mine.
Ioana - este una din persoanele care ma asculta/intelege si este alaturi sau a fost pana nu demult, alaturi de mine in fiecare zi. Era o vreme cand stiam ca ajung acasa, si indiferent de ce am de facut sau cum sunt, IOana e acolo. E langa mine si totul e bine. Nevoia de a avea pe cineva in fiecare zi alaturi cred ca o are fiecare om. Pentru mine Ioana a fost alaturi cel putin in ultimul an de facultate. Fie ca era 12 noaptea sau 5 dimineata ... ca era marti sau ca era duminica ... stiam ca e langa mine. Cand s-a mutat mi-am dat seama ca ramas singura. Asa a cam fost. Puteam sa lipsesc zile in sir, sa fac ce vreau ... nimeni nu ma mai intreba nimic si nici eu nu mai simteam nevoia sa zic nimanui ce fac si unde sunt.
A fost greu si probabil ca si asta a dus la implicarea mea si mai mare in proiecte. Faptul ca acum nu am mai vazut-o de pe 12 septembrie ... nu este decat un mare regret. Dar ma uit pe mess si o vad on-line, mai ii trimit o imbratisare din cand in cand ... si stiu ca voi avea odata timp sa stam la povesti pana dimineata despre noi ... noi ca oameni, noi ca prietene. Si mai stiu ca si Ioana intelege si mai stiu ca e acolo. Si prietenia noastra e inca puternica. Asta inseamna sa ai un prieten adevarat. Sa te inteleaga si cand nu ai timp sa iesi de 5 ori pe saptamana cu el, sa stii ca e acolo si ca oricand ai nevoie de el ... e acolo.
Auriciu .. o alta persoana importanta in viata mea. Nu exista clasament pentru prieteni. Fiecare prietenie e altfel, dar tot importanta pentru mine. Aura este persoana care stie sa asculte, sa se bucure ca te vede si sa ... inteleaga si sprijine. Este prietena pe care o poti suna la 3 dim sa ii spui ce ai pe suflet, e cea care stie ca toata viata vom fi prietene si faptul ca nu ne mai vedem zilnic nu a schimbat nimic intre noi. La fel de deschisa e comunicarea noastra si la fel de bine ne intelegem cand apucam sa ne vedem. Aura a fost persoana care pe timpul facultatii mi-a fost alaturi. Avem momente cand o vedeam ca aveam nevoie de ea, dar se multumea sa ma vada si asa. e o persoana extrem de toleranta si care accepta oamenii asa cum sunt. E sociabila si calma. E .. Aura. Stiu ca si ea va fi acolo ... tot timpul. Si ca oricum ar fi ... e acolo.
Di - a fost plecata 4 ani la Iasi, a facut facultatea acolo, si pe urma a venit pt master in Bucuresti. In timpul liceului ne intelegeam foarte bine. In timpul facultatii comunicam foarte putin. Dar cand a venit in Bucuresti .. era ca si cand nimic nu se schimbase. Desi eram 2 persoane diferite, cu un stil de viata deja format, prietenia noastra ramasese intacta. Asta m-a surprins si m-a bucurat foarte mult. Multa lume ar spune ca Diana e naiva, dar ea e doar un om cu suflet mare. E o persoana buna, care nu ar face rau nici unui tantar... desi cred ca a omorat si ea un tantar :D.
Fetele astea sunt persoane extraordonare si eu ma simt norocoasa ca sunt prietenele mele ... din afara miscarii studentesti. >:D<
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
